SFintele Slujbe
Sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, în general, și Sfânta Liturghie în special, sunt Împărăția lui Dumnezeu de pe pământ.
La biserica noastră din Megen se organizează slujbele sfintei noastre Tradiţii ortodoxe româneşti:
- Sf. Liturghie – sâmbăta, în Duminicile şi sărbătorile bisericeşti ortodoxe, conform programului afișat pe site
- Vecernia – sâmbăta, conform programului afișat pe site
- Acatist – duminica, înainte de Sfânta Liturghie
Programul integral al slujbelor pe anul în curs se găsește aici.
Toată biserica noastră, considerată ca locaș de închinare, este pentru noi cerul cel de pe pământ. Există un cer mai presus de lumea aceasta, dar există și un cer pe pământ. Am putea zice că există mai multe ceruri pe pământ, pentru că și sufletul omului poate deveni cer pe pământ. Biserica este cerul cel de pe pământ. Cine nu merge la biserică evită cerul, evită posibilitatea de a fi în cer înainte de a ajunge în cer și nu poate avea nădejde cineva că ajunge în cer dacă nu merge în cerul cel de pe pământ.
Apoi, sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, în general, și Sfânta Liturghie în special, sunt Împărăția lui Dumnezeu de pe pământ. Chiar începe Sfânta Liturghie cu cuvintele „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. Cuvintele acestea ne prezintă Sfânta Liturghie ca Împărăție a lui Dumnezeu, adică noi nu binecuvântăm o Împărăție a lui Dumnezeu undeva, departe, departe în timp și departe în spațiu, ci binecuvântăm Împărăția lui Dumnezeu care se desfășoară în prezența noastră, se desfășoară în cuprinsul Sfintei Liturghii.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, pp. 84-85)